Blocul electoral ACUM a anunțat 11 măsuri prin care își pune să reformeze domeniul justiției în cazul în care ajunge la guvernare. | food news

Follow Us

0

Printre acestea se regăsesc reformarea principalelor instituții de drept, dar și curățarea sistemului de oameni corupți. Masurile au fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă de către co-președinții blocului ACUM.
1. Curățarea organelor de justiție de oameni corupți și vulnerabili
Aprobarea unei legi speciale privind evaluarea extraordinară a integrității și profesionalismului tuturor judecătorilor și procurorilor, inclusiv sub aspectul emiterii actelor ilegale, precum și prin verificarea averilor acestora raportate la veniturile oficiale. Comisia va fi constituită din experți străini în drept (judecători și procurori) împreună cu reprezentanți ai societății civile. Rezultatele comisiei vor fi obligatorii pentru Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) și pentru președintele țării. Comisia va dispune de dreptul adresării în instanțele judiciare cu solicitarea confiscării averilor nejustificate. Comisia va începe evaluarea din sus în jos, astfel încât, în primul rând, să fie evaluați Procurorul General, Președintele Curții Supreme de Justiție, judecătorii Curții Supreme de Justiție și membrii CSM.
2. Reformarea Consiliului Superior al Magistraturii
Vom reforma CSM prin următoarele acțiuni: excluderea Procurorului General, ministrului justiției și Președintelui Curții Supreme de Justiție din componența CSM; alegerea membrilor societății civile în cadrul CSM printr-o procedură transparentă; asigurarea reprezentativității judecătorilor instanțelor de toate nivelurile în cadrul CSM; alegerea judecătorilor în CSM de către Adunarea Generală a Judecătorilor, astfel încat aceștia să constituie o majoritate preponderentă a membrilor CSM.
3. Crearea cu sprijinul partenerilor externi a unui Departament Național Anticorupție și a Curții Specializate Anticorupție
Aceste instituții (DNA și CSA) vor examina exclusiv cazurile de mare corupție, iar în cadrul lor vor activa inclusiv procurori și judecătorii din alte țări.
4. Meritocrație în cariera judecătorilor și procurorilor
Vom asigura acest lucru prin numirea, promovarea și transferarea judecătorilor și procurorilor conform unor criterii obiective bazate pe merit, ţinând seama de pregătirea profesională, de integritatea, de competențele şi eficienţa candidaţilor printr-o procedură transparentă; excluderea imixtiunii factorului politic sau a favoritismului la numirea și promovarea judecătorilor și procurorilor; excluderea termenului inițial de 5 ani de numire a judecătorilor; responsabilizarea judecătorilor prin perfecționarea cadrului legal de tragere la răspundere disciplinară a judecătorilor; reducerea numărului de procurori.
5. Reformarea CSJ
Vom reforma Curtea Supremă de Justiție prin micșorarea numărului de judecători, revizuirea unor competențe pentru ca aceasta să devină un real îndrumar al aplicării uniforme a legii pentru toate judecătoriile și solicitarea asistenței internaționale pentru delegarea unor judecători străini în componența acestei entități.
6. Consolidarea ANI
Vom consolida Autoritatea Națională de Integritate și vom aplica în mod autentic mecanismul confiscării averilor nejustificate. Va fi invitată o misiune internațională de specialiști care vor lucra împreună cu inspectorii de integritate.
7. Investigarea reală a furtului miliardului
Vom publica Raportul Kroll 2 și vom asigura investigarea reală a furtului miliardului. Investigarea va fi efectuată cu implicarea procurorilor străini. Vom recupera banii furați, inclusiv prin cooperarea cu serviciile speciale din alte țări. Vom anula legea care prevede achitarea miliardului de către cetățeni.
8. Anularea legii „cetățeniei prin investiție”
Vom desecretiza informațiile privind beneficiarii amnistiei capitalului și vom verifica repetat toți declaranții sub aspectul legalizării miliardelor furate din sistemul bancar și spălării de bani. Vom anula legea care prevede acordarea cetățeniei contra cost (legea ”cetățeniei prin investiție”) și vom desecretiza toți beneficiarii acesteia.
9. Aprobarea Legii Magnitsky
Vom aproba Legea Magnitsky care va prevedea restricționarea intrării în Republica Moldova a persoanelor care au comis acte grave de corupție și violare a drepturilor omului, retragerea sau refuzul de acordare a cetățeniei Republicii Moldova persoanelor respective, interdicția de utilizare a sistemului bancar autohton și aplicarea măsurilor restrictive asupra bunurilor deținute de persoanele date pe teritoriul Republicii Moldova.
10. Asigurarea respectării drepturilor omului
Vom asigura excluderea aplicării nejustificate a arestului și a interceptării convorbirilor telefonice; introducerea unei sistem electronic de evidență a cazurilor investigate de poliție și procuratură, pentru a exclude abuzurile din partea acestora; eradicarea torturii și ameliorarea condițiilor de detenție din instituțiile de detenție, inclusiv cele psihiatrice.
11. Instituirea unui mecanism similar MCV care există în România
Vom crea un sistem de evaluare periodică a rezultatelor din sectorul justiţiei la nivelul Uniunii Europene similar Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) instituit în România şi în Bulgaria în 2007.

Post a Comment

student accommodation

Uniplaces WW

How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!

Why Canadians send me to the Russians?!

Why Canadians send me to the Russians?!
Why Canadians send me to the Russians?!

For immigrants from Latin America, Africa, India, China, etc. you must read this article

Linkedin

amazon

free trial

Save $62 CAD ( 47 USD) on your first AirBnB booking!

Receive $62 CAD ( 47 USD) off your first stay when you sign up and book with Airbnb ✈️

Become a Host on Airbnb | Earn Money Hosting Your Place‎

sky

Aliexpress Shop Now

Aliexpress WW Aliexpress WW

Aliexpress Shoes

Aliexpress WW Aliexpress WW

TOP 40 NGOs who Pay their Interns

TOP 40 NGOs who Pay their Interns
TOP 40 NGOs who Pay their Interns

Top 10 Prestigious Scholarships for the Best International Students

SIGN UP FOR FREE #PAYONEER ACCOUNT: GET $25 REFERRAL BONUS!

Super Tech Deals! Need some quick, easy and *cheap* holiday gift ideas? We've got ideas for you!

How to book student accommodation? How does booking student accommodation with Uniplaces work?

Time Management | How to Manage Your Time with Brian Tracy

Last Posts

Recent Posts Widget

Have your skills certified through the same platform used by Walmart, Google, IKEA, Ericsson, GAP and Amazon?

5 reasons why The Economist GMAT Tutor is the ultimate, all-inclusive prep tool

Try Rocket French: Your Online French Course

A better way to prepare for the PMP® exam online!

Built Bar | Best Tasting Protein Bars‎

Built Bar | Best Tasting Protein Bars‎
Built Bar | Best Tasting Protein Bars‎

Lose the baby weight delicious chef-prepared meals! Get 25% OFF plus Free Shipping on your first or

Lose the baby weight delicious chef-prepared meals! Get 25% OFF plus Free Shipping on your first order!

Lab Tests Online | Order Fast, Affordable Health Lab Testing

Who Knew Health Tracking Could be Fun/ How can a smartphone app help you lose weight?

MissFresh: Fresh Ingredients, Delicious Recipes, Meal Kits Delivered

How to Find a Cheaper Replacement Water Filter for Your Refrigerator

MyMedic Range and Hunting First Aid Kit / Stay Alive!

Become a Machine Learning Engineer

Become a Machine Learning Engineer
Become a Machine Learning Engineer

Detect hidden threats with GlassWire's Firewall

Save $20 Off Any Purchase of $150 Or More Using Code: SAVE20A & Get Free Shipping On Orders...

Save $20 Off Any Purchase of $150 Or More Using Code: SAVE20A & Get Free Shipping On Orders Over $99!

$40 off Oakley Eyeglasses with Lenses. Use promo code: Oakley$40

All the passwords, payments, and personal info you store in Dashlane are kept safe

A single article can generate massive traffic and thousands of dollar

6 Reasons to Trust eReleases/ A single article can generate massive traffic and thousands of dollars of sales.

Funowls - Your Sunglass Mall. / 15% off Site-wide Coupon Code: 15Fun.

Get Screened for Heart Disease and Stroke Risk

The Truth Behind BookVIP Discounted Vacations/ VIDEO

SONOFF TX Series WiFi Wall Switches UK EU US

From Our Farm, To Your Family - $20 off first purchase at Mission Farms CBD

EssayEdge - College and Grad School Application Editing

Start Your Website With HostGator Today - One Click Installations!

Opium Pulses - Giveaways

Opium Pulses - Giveaways
Opium Pulses - Giveaways

Spend your money on wine, not on shipping - Shop Wine Library

Bulletproof Backpacks and Bags

Bulletproof Backpacks and Bags
Bulletproof Backpacks and Bags

Hair Growth* & Hair Care Products for Women/ Men

Clearbanc: We're looking to invest $1B into 2000 companies! Start Your Application Today!

Lensabl / Super affordable prescription lenses, without leaving home

Join eToro and you'll never trade alone! eToro - The World's Leading Social Trading and Investing P

Join eToro and you'll never trade alone! eToro - The World's Leading Social Trading and Investing Platform.

Kids' Digital Learning Academy -10 Levels. Over 850 Lessons. More than 9,000 Individual Learning Ac

Kids' Digital Learning Academy -10 Levels. Over 850 Lessons. More than 9,000 Individual Learning Activities.

Buy Silver & Gold Bullion Online

Buy Silver & Gold Bullion Online
Buy Silver & Gold Bullion Online

A Tech's #1 Auto Recon App / Upgrade Your Business With One Click

Online CV Maker/ Professional CV templates

Share a Moment, Shape Vision with Vankyo.

ZOE® The world's first 3-in-1 cleansing, massaging, and anti-aging brushless silicone sonic skincar

ZOE® The world's first 3-in-1 cleansing, massaging, and anti-aging brushless silicone sonic skincare device

How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!

How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!
How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!

Book your vacation rentals: cottages, studios, villas &more

Thorlos® - Mission/Aspiration: Care Taker of the World's Feet.

The ONLY Software that Moves Your Programs, Files and Settings!

Dare. Defy. Challenge Why - New Arrivals Men - KOIO

GMAT

BRIAN

UDACITY

air

mma

Inventory Source Dropship Automation Software

YELLOW

password

PROPELER

PropellerAds

AtmosRX

GENIUS 1

VANKYO Leisure 3W Mini Projector

QYKSonic Best Deal

Value Family

Funowls - Your Sunglass Mall

FIT

INFO

stay connected with me on Facebookl Twitter, Instagram, Youtube and Linkedin

we are heroes tonight

A plecat din țară după 7 aprilie! Andrei Plop nu a revenit în Republica #Moldova de 9 ani

About Me - Despre Mine! Plop Andrei

About Me - Despre Mine! Plop Andrei
for more information please check ...

Plop Andrei / ABOUT ME- Despre mine!

Plop Andrei / ABOUT ME- Despre mine!
Republica Moldova imi trezeste niste sentimente pe care eu nu le pot controla!

content

mk

Loading...

Quality Matters! – DANIALLI

BAG

Top